"Povestea continua!"

Bine te regasesc cu drag,

Luna magica a povestilor la gura sobei a venit si in anul acesta. Ne gaseste mai dornici ca niciodata sa retraim magia linistii sufletesti si mai setosi ca oricand de bucurie.

Nu stiu cum esti tu acum dar mie mi-e dor sa ma intorc la surprizele copilaresti ale Craciunului, cu atmosfera de sarbatoare si stare de bine. Simt ca atmosfera aceea calda si iubitoare plamadeste precum aluatul de cozonac puterea sufleteasca necesara peste an.

Era odata o fetita de aproape 10 ani care iubea foarte mult Craciunul. Bradul, jucariile si atmosfera de sarbatoare din casa ridicau in aer stelutele magiei. Fetita le traia intens pe toate si se incarca cu o bucurie nedescris de mare. Cu totii, parinti, bunici si noi, copiii, eu si sora mea, eram brusc strabatuti de fiorii pregatirilor.

In holul mare al casei se inalta semet un brad mandru de costumul lui impunator. Inveselea toata casa cu dansul luminitelor care sclipeau neobosite langa beteala curgatoare si globuletele de toate formele si culorile. Mirosul viguros de padure inunda holul si aducea in casa aroma iernii si a muntelui. Mai ca se simtea si mirosul de zapada proaspata… Tot bradul, personaj principal al sarbatorii, se infoia in crengi de dragul dragului nostru de el cand ne observa privirile lipite de frumusetea lui, de cate ori ii treceam prin preajma.

Pe masura ce ziua Sarbatorii se apropia, casa incepea sa zumzaie de pregatiri. In bucatarie apareau provizii felurite si rand pe rand ieseau oale si tavi cu mancaruri imbietoare. Se asezau la racoare, in camara din casa, cuminti si ordonati, cozonaci dolofani si bine rumeniti, prajituri pufoase, saratele aurii cu gust sarat, piscoturi si fursecuri fragede, pudrate cu zahar. Stiam toate pe de rost pentru ca impreuna cu sora mea, eram doua perechi de ochi atenti si vigilenti care aveau grija cu seriozitate ca bunatatile din cuptor sa se rumeneasca exact atat cat era potrivit. Aroma din fata cuptorului ne tinea vigilenta treaza. La final, dedicarea ne era rasplatita cu cate o prajitura, 2-3 saratele, un biscuit. Nu doream sa mancam mult, doar sa gustam putintel, pastram bucuria aceasta pentru Marea Sarbatoare.

Ziua urmatoare plecau spre camara de afara, din curte, farfurii cu ciorba cu bucatele colorate care fuga-fuguta se transformau in piftie tremuratoare, oale cu sarmale frumos randuite precum soldateii, tavi cu friptura. Pe seara in bucatarie tronau castroane cu legume fierte si sub maini dibace si cateva povesti linistitoare, aparea salata de boeuf. Acesta era semnalul ca pregatirile au luat sfarsit si Craciunul poate sa vina.

Bradul avea in grija cadourile pe care le gaseam in dimineata Craciunului, ne bucuram de ele cu admiratie, le puneam deoparte pentru mai tarziu. Apoi impreuna cu sora mea ne imbracam chicotind de bucuria hainutelor frumoase, pentru sarbatoare.

Ca la comanda, masa din sufragerie isi intindea aripile largi si se imbraca in vestminte de gala. Marea fata de masa scrobita isi intra in drepturi. Eu si sora mea, in vestminte de gala, ne luam rolurile solemne de mici majordomi si cu miscari atent studiate aranjam pretioasa masa. Apareau farfuriile si tacamurile de sarbatoare care se ascunsesera de la Paste incoace in locurile lor de dormit, in servanta din sufragerie. Le purtam atent sa nu le ciocnim, le asezam cu meticulozitate si masuram din ochi sa fie toate ordonate exact la fel. Dupa farfurii si tacamuri impatuream atent servetelele vaporoase pe care le ordonam in pahare. Masuram cu precizie de inginer ca toate detaliile sa fie la locul lor si numai dupa ce eram perfect multumite de rezultat, ne retrageam linistite langa brad sau mai trageam cu ochiul la jucariile primite, la bucatarie sau priveam ultimele pregatiri pe care le faceau cei mari.

Dupa ce musafirii zgomotosi si veseli intrau pe usa, casa se umplea de muzica, voie buna, toti eram frumosi in haine bune, de sarbatoare, si mai ales se revarsau din plin multe rasete, incurajari, glume, bancuri, povesti si povestiri de peste an. Pregatirile erau de drag si dor, nu cantitatea era cea mai importanta ci toata atentia ritualica pentru binele celor care participau la sarbatoare. Pranzul de Craciun cu toata atmosfera lui calda si foarte vivace ne hranea sufletele si ni le alimenta cu stare de bine, resimteam binele de a fi toti impreuna.

Sufletul meu de copil absorbea precum un super-burete tot ce se intampla in acea perioada si se umplea la maximum de bucuria din jur, de caldura imbratisarilor care nu veneau la fel de generos tot anul, dar poate de aceea erau cu atat mai pretioase. Ne simteam atat de bine in atmosfera destinsa de sarbatoare incat totul parca trecea ca o clipita.

Aceasta era senzatia a doua zi. Ca a fost magic, intens, dar a trecut prea repede.

Fetita nu stia de ce o cuprinde mereu acea stare. Uneori era coplesitoare, alteori trecea mai usor. Dar fiecare sarbatoare, fiecare stare de bine ii lasa o stare de melancolie si dor.

Fetita, centrul din sufletul meu, vroia atunci, si mai vrea si acum ca Sarbatoarea cu starea ei de bine si de “impreuna” sa nu se opreasca. In afara nu mai sunt copil dar inauntru tot tresalt cu un chiot mic de surpriza la bucuriile copilaresti ale Craciunului.

Povestea magica a Craciunului continua!