Amintiri dintr-un tablou indepartat

Majoritatea vacantelor de vara pana prin clasa a 8-a le-am petrecut la tara, la bunici, in Oltenia. Mai precis intr-o comuna langa Olt, la jumatatea distantei dintre Rm Valcea si Dragasani.

Casa bunicilor ne rasfata cu o priveliste de vis. Imagineaza-ti asa.....

Urmand niste paralele imaginare aproape drepte pe o distanta de 60-70 km, se aliniaza disciplinat asa: Oltul, in lungul lui o campie larga de 2-3 km latime, apoi de-a lungul campiei, un lung sir de dealuri continue precum o luuuuuunga si usor unduita spinare de dinozaur.

Pictorul, care printr-o maiastra trasatura de penel a pus casa bunicilor la poalele dealului, a ales sa traseze fix prin fata casei un drum drept, marginit de un sant adanc de vreun metru prin care alerga vesel un paraias iute, ingust si jucaus.

Acelasi pictor a trasat paralel cu sirul de dealuri si cursul Oltului, fix prin mijlocul campiei, o linie dreapta, neagra, este chiar calea ferata.

Pictorul s-a preocupat cu minutiozitate sa picteze soarele care rasare langa Olt, si a pus casa bunicii sa priveasca spre rasarit, lasand-o sa fie incalzita din spate, la apus, inainte ca soarele sa intre in dormitorul lui din varful dealului.

Cred ca ti-ai facut deja o parere, nu-i asa?

Dar ceea ce nu ti-am povestit este ca acolo, in tabloul acesta, Pictorul a folosit cea mai buna si mai frumoasa paleta de culori pe care a gasit-o vreodata in atelierul lui.

Casa alba cu acoperis de tigla rosie si ferestre patrate, intunecate, se ascunde discret intre ciresul amar cu frunze de un verde inchis de langa gardul gri de la drum si nucul tanar verde-galbui din curte. Toate, pe fondul verde intens al dealului din spate.

Curtea cea larga a impartit-o ingenos intre gradinita din fata, zona din mijloc cu generoasa denumire de "batatura" si curtea din spate.

Fiecare spatiu are rostul lui special pe care il recunosteai dupa colorile si formele distincte: gradinuta din fata este pentru frumusete si relaxare. Aici Pictorul a poposit cu o penita subtire si cu multe, multe culori si nuante admirabile: rosu, galben, violet, roz, cate si mai cate. Se pare ca a avut foarte multa rabdare pentru ca a pictat o multime de tulpini fine cu petale colorate in varf, de toate formele si toate culorile. Apoi a trasat un gardulet maroniu care pazeste gradinita de flori, a inchis bine portita si a trecut mai departe.

Cand a ajuns la "batatura", locul larg unde se petrec multe din treburile casei, cred ca i s-au mai terminat din culorile de pe paleta pentru ca a lasat-o cafeniu-nisipiu-albicioasa, fara prea multe pretentii. S-a straduit sa traga numai o linie subtire si dreapta pe post de sarma de rufe pe care a agatat-o intr-un par la mijloc si cam atat.

Ducandu-se mai departe, pe un patrat din spatele casei a folosit o vopsea foarte speciala pentru ca a desenat acolo paisprezece gaini, fie brune, fie negre fie albe, cinci gaste cu cioc galben, sapte rate pestrite si un curcan infoiat cu motul rosu. A desenat si familia de porci in casa ei cu curticica, adica un cotet cu locul de luat masa la comun, pentru doi pucei mari si cinci mici. Ca sa-i coloreze a folosit un gri cu pete mari. N-a uitat nici cainele. Pe acesta l-a facut alb cu blana lunga.

Si daca privesti si mai in spatele casei gasesti terenul de cultivat diverse in functie de perioada, cand fasiile lungi, verde-unduioase ale porumbului, cand tulpini ca bete galbene, asezate in capite inalte cu pari lungi precum gramezi de spaghetti cu scobitori ca pentru uriasi. Mai gasesti si o parcela de trifoi cu frunze verzi, pictate migalos. Langa toate acestea troneaza mare, colorata si grandioasa, gradina de legume. Este rasfatata gospodariei gandind dupa multele straturi de toate formele cu o multime de bunatati.

Cu peisajul din fata casei Pictorul a fost mai nehotarat. A avut o atitudine care ma nedumerea de la an la an. Ma facea mereu curioasa sa descopar ce va face anul urmator. Cred ca nu reusea sa se hotarasca ce culoare sa puna pentru ca, de la an la an, pe acea campie catre Olt picta ba un intins lan de grau galben, ba anul urmator zugravea un mare lan verde de porumb, dupa inca un an revenea cu lanul galben, un an a facut pauza si a lasat campia galbui-bruna, pana am pierdut eu sirul....

Dar Pictorul nu a venit singur.

A adus cu el un muzician celebru. Nu pot sa cred ca era altfel decat celebru pentru ca se pricepea de minune sa potriviteasca sunetele in concerte maiestrite pe care le aud in suflet si azi.

Acest Muzician a aranjat ca in fiecare zi, dar fix in fiecare zi inainte de rasaritul soarelui, sa se auda un semnal solemn, sonor si vibrant: strigatul cocosului care spargea tacerea noptii la prima sulita slobozita de catre soare pe cer.

Dupa primul semnal, un cor de cantece de cocosi se pornea intr-un larg ecou care cobora in valuri de pe deal.

Apoi Muzicianul fugea repede sa anunte gainile care dormeau linistite in dormitorul lor de vara din nuc sa inceapa sa gangureasca. Pentru ca tot era acolo, dadea tonul tuturor pasarilor dimprejur.

Dupa pasari ajungea repejor la dormitorul porcilor. Pe ei ii gadila si-i scarpina mai mult. Asa pot sa-mi explic de ce acestia guitau ascutit si se inghionteau vartos.

Dupa asta, muzicianul se uita atent la ceas si-i facea semn cu bagheta trenului de la ora 6 si jumatate sa-si lanseze fluieratul gutural peste campie. Fluieratul acesta trebuia sa fie prelung si bine dozat, in salve prelungi de cateva secunde pentru ca trebuia sa fie auzit pana in varful dealului. Asemenea eveniment important al zilei, precum trecerea trenului, nu trebuia sa lipseasca, in ruptul capului, din concertul de dimineata.

Pe parcursul zilei, atat Pictorul cat si Muzicianul aveau mult de lucru pentru ca odata cu semnalul rasaritului, sunetele si culorile trebuiau schimbate repede. Dupa ce munceau cu sarg toata dimineata pana se trezea toata lumea si porneau toti care incotro, cei doi mai apucau sa-si traga sufletele la amiaza. Pictorul punea pe functia de reluare in bucla galbenul fierbinte, acesta se ingana la secunda cu bazaitul prelung al cosasilor, atunci cand toata suflarea se retragea la racoare in case, pe sub pomi si adaposturi, chiar in racoarea padurii de pe deal si toata lumea se odihnea.

Pictorul, Muzicianul si restul satului reveneau la lucru cand soarele mai cobora usor spre deal. Pictorul picta apusuri multicolore, alte desene in fiecare zi, Muzicianul dirija concerte de cotcodaceli, mugete linistite si guitaturi, si alte mii de sunete de sfarsit de zi.

Apoi, pe masura ce Pictorul zugravea cerul in nuante din ce in ce mai intunecate, Muzicianul dadea volumul din ce in ce mai incet. Cand se tragea incet cortina de stele si aparea luna, nu mai ramaneau de garda decat greierii vrednici si cate un oftat prelung ici si colo.

Amintiri, amintiri....punti de suflet cu eternitatea.

Ce poate fi mai pretios decat emotia care sta in loc si asteapta s-o traim iar si iar?

Borne care opresc timpul in loc, scenele pictate in nuante speciale cu pulbere de neuitat, ne raman intiparite pe veci pe retina inimii si ne modeleaza viata oriunde ne-am afla.

Exista o terapie speciala, aceea care spala fiinta de tristeti, angoase si regrete, de dureri si furie. Are o reteta simpla: se iau doua masuri din amintirea cea mai frumoasa, se pune un praf de vointa plus o masura de acceptare, dupa caz, se adauga un dram de iertare, amesteca bine, se face o pomada cu care se bandajeaza locurile dureroase. Se tine bandajul pana emotia se domoleste. Daca durerea revine, se bandajeaza in continuare, inca o zi si inca o zi.....

Iti doresc sa pastrezi in causul sufletului toate amintirile pretioase cu ale lor tablouri binefacatoare.

Amintirile bune ne sunt foarte folositoare. Cu ele bandajam ranile sufletesti capatate pe parcurs in viata si tot ele ne ajuta sa pasim in continuare, cu mai mare incredere.

Amintirile ca atare,si mai ales forta emotiilor din ele ne aduc incredrea, bucuria, ne pot furniza taria cu care mergem mai departe.

Cu mare drag, pentru tine,

Rodica