Atunci cand schimbi jobul (sau te schimba el pe tine), cariera, etc.
- Rodica Stoica
- 21 feb. 2018
- 5 min de citit
Acum un an si jumatate plecam din corporatie (banca) cu 30 ani de activitate totala in spate, si cu 21 ani in acea banca plus...... multa oboseala acumulata. Peste asta se adunasera frustrari pentru multe clipe importante de viata netraite sau traite chinuit, distorsionat, multe pasiuni furate, impresii de "am ratat atat de multe in viata" sau "as fi putut face altfel", decizii eronate, doua casnicii incheiate, etc.
Au fost, desigur, si lucruri foarte bune, minunate, dar impresia generala era de presiune, oboseala si mai ales de senzatia de pierdere de talent, senzatie din categoria "stiu sigur ca intr-o alta activitate as fi mai folositoare mie si celor din jur".
Senzatia de pierdere de abilitati, energie si talent neexprimat in directia benefica ma macina cel mai tare. Era drumul destinat mie care ma chema cu foarte multa putere!
Anul care a urmat l-am petrecut sa ma odihnesc, sa dau jos sacul cu multe pareri de rau si apoi sa-l umplu cu clipe minunate petrecute cu cei dragi si sa-mi reinitiez cariera. O noua cariera. Peste economist si psiholog (Facultatea de Psihologie am facut-o cat inca eram in banca, fiind pasiune, refugiu si contracarearea rutinei), am adaugat Consilier de dezvoltare personala si Coach. Urmeaza in plan Public Speacking-ul ca sa ma pot exprima mai bine pe mine si pasiunea mea pentru ceea ce fac.
Acum, uitandu-ma in urma, am adunat o serie de concluzii si solutii rapide pentru cei care schimba cariera din diverse voit sau fortat (si mediul in continua schimbare creaza permanent aceste situatii!).
Multi se straduiesc in fiecare zi sa reinventeze apa calda nestiind ca este mai simplu sa folosesti solutia validata de altii. Asta am facut si eu pana am obosit, m-am plictisit de oboseala mea mentala si m-am apucat sa ma uit in jur.
A! a mai fost ceva: nu ocoli nicio sugestie, parere, sfat din jur, pune-le pe-o lista, pastreaza-le si apeleaza la ele ca sursa de inspiratie (inclusiv ce-ti dau eu aici). Din afara se vede situatia mai altfel decat dinauntru, este deja cunoscut. Mie mi-au folosit foarte mult sfaturile din jur atunci cand am acceptat sa le primesc, ascult si sa le pun in practica.
Daca vrei sa iei actiuni validate de practica, iti ofer ceea ce am acumulat eu in timp si mi-a folosit:
Deci, dupa parerea mea, consider util pentru cei interesati sa stie si sa aplice:
1) detaseaza-te emotional de situatie , daca-ti foloseste si simti, plangi, striga, revolta-te, infurie-te o data ca sa te eliberezi dar nu sustine cu energia ta aceasta stare mult timp deoarece o faci impotriva ta ca timp si energie. Mai bine aleaga in parc, plimba-te in natura si elibereaza toata tensiunea. Sau fa-o pur si simplu ca incarcare de energie, e cea mai rapida soutie si cu rezultatele cele mai bune (nu telefon, calculator, tv) astea iti blocheaza creativitatea si contrar aparentelor iti fac mai mult rau decat bine. Mai preiei din grijile si greutatile altora, intri pe net cu problema ta si iesi cu ale tuturor plus a ta, "bravo!" Deci mai bine, nu! Stop!
2) nu aloca mai mult de 20% din timp (mai ales din rumoarea mentala) analizarii problemei, ci solutiilor. Cum?
Uite asa:
3) fa o lista cu toate abilitatile tale, de la cele mai acoperite de diplome pana la hobby-urile cele mai fanteziste. Sa-ti explic: ai nevoie sa pui totul pe hartie deoarece creierul nu poate "invarti" decat intre 3 si 5 idei odata (asa este creierul construit), cand te straduiesti sa "indesi" mai multe idei ai senzatia de presiune, de confuzie, obosesti, pierzi timpul, te enervezi, crezi ca nu gasesti nicio solutie si uite asa vine angoasa, apatia sau furia. Daca macini in gand doar acele 3-5 idei te blochezi in ele si nu vezi solutiile.
Crede-ma! Am trecut prin asta! Dar am vazut si eu ce era usor si bine, cand am acceptat aceste instrumente la cursuri, dupa ce trecusem prin oboseala, lacrimi, descurajare, timp pierdut si multe batai de cap.
Acum vreau sa te scutesc de asta! Urmeaza sa vrei si tu sa intri pe calea batatorita!
4) din lista cu abilitati alege un top 3-5 pe criterii validate de tine printre care-ti sugerez:
a) imi place sa fac asta, b) imi da energie, c) o fac cu pasiune, d) pot sa evoluez, d) sunt recunoscator ca am ocazia sa o fac.
Ideea este sa faci acel ceva cu atata pasiune, energie, dorinta si recunostinta incat te-ai plati sa faci acel lucru. Nu este o chichita mentala. Ideea este ca te invarti in ecuatia "energie, timp, bani". Drumul cel mai scurt ca sa le atingi pe toate la nivelul dorit este sa mentii echilibrul intre ele. Cand turezi motoarele prea mult spre ceea ce "trebuie" daca esti disperat, in loc sa le echilibrezi, mai rau le (mai exact TE) dai peste cap si pierzi controlul.
5) uita-te in jurul tau si vezi cine si cum te poate ajuta o vreme pana te echilibrezi. Ai persoane in jurul tau care sunt dispuse sa preia o parte din povara cu conditia sa ramai echilibrat emotional, sa nu cazi in stari emotionale negative care sa-i destabilizeze si pe ei. Discuta deschis si echilibrat cu prietenii, familia, cunostintele. Orice sfat este pretios.
6) seteaza-ti un scop cu etape intermediare. Este necesar sa stii incotro vrei sa te indrepti;
7) seteaza-ti ATENTIA (fix ca girofarul, sau GPS-ul) pe scopul tau, orice informatie, persoana, ocazie care vine spre tine o poti considera "folositoare" sau "nefolositoare" in functie de scop. Astfel nu plutesti intr-un ocean de ocazii din care nu stii ce sa selectezi. Si, desigur, nu-ti pierde timpul cu ce nu se incadreaza in criteriul "folositor". Sunt multe tentatii, piste false si oferte la tot pasul. Aloca timp unei cautari/actiuni o data, se aplica si aici zicala cu "fuga dupa doi iepuri" ca fiind pierdere sigura.
8) masoara-ti progresul, scaleaza ceea ce faci si compara din timp in timp. E necesar sa vezi daca te indrepti spre ceea ce doresti. Daca nu masori nu stii cum evoluezi.
Daca ai ajuns pana la capat cu lectura, iti ofer si o parere personala foarte pretioasa: investeste in cresterea, in dezvoltarea ta personala. In peisajul actual tu esti singura ta resursa pentru tine personal si foarte probabil pentru persoane dragi tie (copii, parinti, frati minori, etc). Toti sunt pe langa tine ca sa-i ajuti sa evolueze iar ei ca sa te ajute sa evoluezi si reciproc.
Evolutia personala in vremurile acestea se refera cu precadere la dezvoltarea ta ca fiinta unica, in trezirea ta ca spirit care isi preia responsabilitatea deplina in fata vietii.
Sunt aici iar menirea mea este sa te ajut sa te intelegi, sa-ti gasesti solutiile tale proprii, sa te sprijin sa le mentii si sa le atingi si sa simti ca zbori singur!

Cu drag,
Rodica
留言