Bariere si transformari

Privind inapoi, lucrurile au prins ACUM o alta semnificatie, o alta culoare, una cu mult mai luminoasa si mai clara decat atunci cand se derulau. Acum stiu de ce am trecut prin experientele mele: pentru a le prinde sensul, a invata ce este de facut si a transmite mai departe o intelegere necesara multor alte suflete care isi cauta calea, pacea, linistea, implinirea si scopul in viata.

In urma cu mai bine de 30 ani incepeam o calatorie prin viata adulta despre care stiam foarte putine lucruri la acea vreme. Societatea si familia imi puneau la indemana un drum conturat, bine trasat in care teoretic totul era si parea "asa cum trebuie sa fie".

Totul pana intr-o zi cand totul s-a schimbat, cand am simtit ca acel "perfect" are fisuri pe care nu fusesem invatata cum sa le repar.

Mult mai tarziu mi-am dat seama ca tot pe vremea inceputurilor mi se inoculase iar eu preluasem inconstient, cel mai mare obstacol din viata mea: ceea ce atunci era considerata o mare calitate, adica de a fi ascultatoare, cuminte, "eleva model". Integrata cu scrupulozitate si datorita educatiei, eleva model din mine, apoi studenta, angajata, fiica, nora, sotie, mama, "inghiteam" fara sa cracnesc toate etapele in devenire fara sa ma mai intreb cat din tot ce mi se intampla ma implineau pe mine ca fiinta, cat imi "mergea la sufletul meu", cat ma implinea, ma lumina. Cat la suta din tot ce mi se intampla eram eu. Cat din ceea ce faceam, era din talentul meu, nu din obligatie si educatie corecta. Ma simteam exact asa, o poza alb-negru, ei, ! desigur, cu micile bucurii si impliniri inerente oricarui tanar "realizat" dar si cu multe semne de intrebare asupra "despre ce anume este cu adevarat viata? E oare numai asta? Cum? Numai atat? Nu se poate sa nu mai existe si altceva. Unde este amprenta mea personala aici?". Ea exista, desigur, dar eu n-o vedeam si, mai rau, nu ma puteam bucura de mine.

Adunam semne de intrebare daca fac bine ceea ce fac, daca totul este bine pentru cei din jur, daca sunt apreciata, cum ar fi sa indraznesc sa caut si acel "ceva" nestiut dar care ma zgandare atat despre semnificatia vietii.

Din pacate, pentru ca acea cumintenie in care fusesem prea intens educata imi anihilase fara sa-mi dau seama vointa si curiozitatea proprii, luam ca modele "ceea ce se cerea", ceea ce majoritatea considera ca "este bine" si "frumos", normele generale de conduita si performanta fara a mi le crea pe ale mele, personale. Locurile de munca imi creau rand pe rand idealul in cariera iar cele familiale imi trasau linia vietii personale.

Hmmm! Pana intr-o zi cand lucrurile s-au cam incurcat in mine, si automat, si in jurul meu si am inceput sa-mi dau seama ca soarele straluceste pe strazile celor care au un scop si stiu pe unde sa mearga. Usor de zis dar chiar in acea perioada a inceput sa se "strice" calea vietii mele care parea pana atunci a fi dreapta. Problema era ca numai "parea" a fi dreapta. Casnicia (prima) s-a destramat rapid si cu forta, la final am ramas cu multe puncte minus la capitolul sanatate si incredere in mine.

Mi-au luat cam 2 ani sa le restabilesc pe ambele impreuna cu urmatorul sot.

Apoi am intrat in alta istorie, de data aceasta pe baze profund emotionale din categoria "daca prima oara nu a mers, acum e musai sa mearga, daca am gresit ceva prima oara, acum ma straduiesc sa fie totul perfect!" O vreme a mers bine pana cand conditiile survenite mi-au bagat iar sanatatea in deruta. Mi-au trebuit de data aceasta alti sapte ani sa mi-o restabilesc schimbandu-mi foarte mult stilul de viata, modul de gandire, raportarea la lume si la mine insami.

Implacabilul"trebuie sa fie bine de data aceasta" si "sa dau tot ce este mai bun" m-au blocat iar si am zabovit trei ani in plus intr-o casatorie ajunsa intre timp disfunctionala.

Le multumesc fostilor mei soti, ei sunt minunatii mei maestrii care mi-au scos in fata multele blocaje, bariere si mai ales credintele limitative de care eram legata atat de strans incat toti acei 27 ani adunati la un loc au acumulat forta, experienta si intelepciunea cu care am fost in stare sa ma descatusez acum....mai exact de aproape patru ani incoace.

Fara acele experiente cu siguranta ca nu as fi avut acum o transformare, o puternica intoarcere spre mine, spre ceea ce imi doresc de la viata si mai ales de la scopurile mele.

Urmatoarea etapa in viata mea a venit cu multe surprize minunate, sunt vazuta, recunoscuta si iubita, nu ma mai simt "alb-negru", ma simt colorata si increzatoare, multumita, viata are nuante puternice si foarte atragatoare, vii, merita traita si umpluta cu bucurie si entuziasm.

Dar asta pentru ca am cerut, am invatat sa-mi construiesc increderea in mine si am avut taria sa fac loc lucrurilor bune care mi se intamplau.

Ceea ce pot sa spun cu siguranta, este ca viata nu-ti da nimic de-a gata daca nu ceri, nu cauti si nu iei ceea ce ai nevoie dupa energia si nevoile tale pe principiul foarte sanatos: "Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista". In toate cautarile mele am primit sprijin, raspunsuri dar schimbarea se face dinauntru.

Nimeni nu putea face in locul meu ceea ce aveam eu de facut pentru simplul motiv ca nimeni altcineva nu este EU.

In sprijinul acestor cautari consider o mare binecuvantare deschiderea care exista in aceste vremuri, si parca din toate directiile, spre autocunoastere, autodescoperire, dezvoltare personala. Exista o abundenta de materiale, persoane dispuse sa ajute, multa informatie si mai ales sprijin de calitate.

Ce-i drept pare a exista si multa deruta, confuzie si mai ales graba (ceea ce nu simteam in trecut) dar lucrurile se aseaza cu mult mai repede daca pornesti in cautarea nevoilor tale ca persoana.

Un bun si infailibil ghid este sinceritatea cu tine insuti. Sufetul nu te minte atunci cand incepi sa-i dai ce-ti cere, la inceput raspunsuri si apoi toate celelalte ingrediente: incredere, pace, liniste.

Nemultumirea venita din adancuri este primul mare semn benefic al pornirii spre tine insuti.

Si asa cum o schimbare in bine nu vine singura, schimbarile la nivel personal le-au armonizat pe cele la nivel profesional astfel incat acum pot sa trasmit mai departe cum am depasit eu insami perioada de tranzitie spre o noua cariera, gasirea vocatiei, gestionarea situatiilor stresante, presante, drumul de la problema la solutie.

Inca invat si ma bucur ca am am ajuns intr-o comunitate de la care invat continuu, ma bucur de intelepciunea pe care am acumulat -o si o acumulez in continuare, de oamenii minunati pe care i-am cunoscut si-i cunosc zi de zi, de oportunitati, de atentia cu care-mi stabilesc noile etape si mai ales ca am reusit sa depasesc straturi groase de confuzie, nelinisti si frici.

Daca simti ca ai ce invata, ca rezonezi cu o parte din experienta mea sau ca pur si simplu iti pot da mana sa te conduc prin transformarea ta, indrazneste sa ceri!

Cu drag,

Rodica