Despre prietenie, dragoste si copaci

Parcul Tinereului este aproape de locul in care locuiesc ceea ce-l face automat destinatia mea preferata de plimbare. Este aproape, este un parc foarte mare si cu foarte multe puncte de atractie pe toate gusturile dar ceea ce este cel mai important, este la indemana si ne simtim foarte bine plimbandu-ne prin el (eu si partenerul meu de viata). Am norocul sa fie acesta "parcul meu" asa cum ar fi putut sa fie oricare altul daca as fi locuit altundeva.

Plimbandu-ma de mult timp si placandu-mi copacii m-am imprietenit mai strans cu cativa din ei: un pin, un nuc si o salcie. Sunt copaci minunati pe care-i salutam de fiecare data cand dam un tur lacului Tineretului. Este plimbarea preferata dar mai ales salutatul si chiar imbratisatul copacilor nostri dragi.

Au devenit cumva "fiintele" pe care le salutam si carora le soptesc cuvinte de apreciere. Uneori le spun repede, fara cuvinte, aprecieri la adresa lor, la cat de bine arata si cat de mult ii iubesc si-mi place sa-i imbratisez.

In imaginea de mai jos este pinul caruia tocmai ii taiasera o creanga groasa, care da! ce-i drept se cam usca, iar din partea ramasa curgea seva. Cand l-am gasit asa nici eu nu eram prea vesela...hm!

Uneori trec repede pe langa ei, ii salut din fuga si trec mai departe, dar ii simt acolo, sunt puternici si-mi dau si mie tarie si incredere in mine.

Le simt sufletele puternice si stiu ca acesti copaci comunica intre ei, ei simt cat de mult ii iubesc. Cei trei, pinul, nucul si salcia sunt la distanta mare unul de celalalt dar stiu ca stau "de vorba" intre ei.

Dar uneori ma opresc si stam mai mult de vorba. Pinul ma asculta. Imi aude gandurile, ma linisteste si ma indruma. Imi arata cat este de rabdator cu tot ceea ce se intampla in jurul lui, ma invata si pe mine rabdarea. Apoi ma invata tenacitatea, asa, cum sta el acolo in soare, in ploaie, in zapada, in vant, zi si noapte.

Daca-si face si el griji?

Cred ca uneori isi face....observa oameni bucurosi dar observa si oameni tristi, ingandurati, oameni care nu-si gasesc rostul sau oameni care nici nu vor sa si-l mai caute. Atunci se ingrijoreaza deoarece stie ca el ar putea sa ia grijile de pe umerii oamenilor daca acestia s-ar apropia sa le lase acolo.

Dar se bucura mult la vederea copiilor si la bucuria cu care zambesc la soare.

Se mai bucura si la vederea tuturor celor care trec pe langa el si se hraneste din fiecare vorba de admiratie si bunavointa pe care ne-o adresam noi, oamenii, unii altora.

Ma bucur mult la vederea prietenilor mei din parc. Ma incarca cu multa energie si intelegere.

Doresc o energie buna tuturor! Copacii sunt un bun remediu, cauta-ti-i!!!

Cu drag,

Rodica