Ce se intampla cand oamenii simt ca primesc atentie

Draga cititorule, astazi vin langa tine in speranta sa te inspire, cu o concluzie trasa atat din experienta mea de consilier de dezvoltare personala cat si din relatarile colegilor mei de bransa. Concluzia pe care doresc sa ti-o impartasesc este ca am constatat ca cea mai mare nevoie a oamenilor este sa fie ascultati cu atentie.

Oamenii nu vor in primul rand sfaturi, oamenii nu vor mai intai solutii, oamenii nu vor metode miraculoase.

Oamenii vor cel mai mult sa fie ascultati, intelesi, sa li se acorde atentie! Oamenii simt nevoia sa depuna undeva sacii grei plini cu intamplari de tot felul.

Sufletul multora implora sa fie in preajma cuiva caruia sa se poata destainui si apoi, incet, incet, sa se simta invaluit in blanda si calduta patura a aprobarii, a intelegerii, a ingaduirii. Oamenii au nevoie sa gasesca la alti oameni un spatiu larg, liber, curat si aerisit, in care sa depuna multe vorbe, multe emotii, confuzii, nelinisti, intrebari, nedumeriri.

Draga cititorule, dupa ce ti-am impartasit ce fac "oamenii", asa, in general, ma intorc la tine sa-ti spun ca, daca vrei, poate fi si vremea ta sa faci la fel. Traversam cu totii o perioada foarte altfel fata de cum eram obisnuiti, nu ne-am mai intalnit pana acum cu asa ceva, deci este foarte firesc sa te simti nelinistit, poate infricosat, nesigur dar dornic sa razbati. Iti dai seama ca lucrurile nu se mai rezolva ca in trecut si asta pare ca ne cam incurca pe toti. Vin catre tine sa-ti spun ca nu este tocmai asa.

Si sa-ti explic:

Intalnesc oameni care mi se adreseaza, care au multe probleme pe care, tehnic, noi le denumim provocari. Cu pierderi de tot felul, cu frici, cu responsabilitati, cu griji multe, cu nedumeriri, cei mai multi se simt foarte singuri in eforturile lor, dezamagiti, inselati, tradati, manipulati, surmenati. Acestia inteleg sa coopereze si doresc sa faca ceva pentru ei.

Asa cum iti spun, cea mai mare usurare vine dupa ce ei reusesc sa povesteasca ceea ce au patit, ce li s-a intamplat, cum s-au insirat conditiile ca toate sa se intample cum s-a intamplat. Mie mi se pare ca fiecare ar putea inspira un roman de tipul "viata bate fictiunea". Pe masura ce ascult se deschide in mine un spatiu din ce in ce mai larg pentru ca sa incapa acolo toate cate se aduna, ca nu cumva acel om sa nu gaseasca cate un coltisor potrivit de intelegere pentru fiecare noua poveste de care vrea sa se descarce. Eu pun foarte putine intrebari, fix atat cat trebuie ca toate grijile, greutatile relatarilor sa-si gaseasca sertarul sau etajera potrivita pentru a fi lasate. Ai purtat vreodata o mare greutate in spinare sau un bagaj greu in maini pe care abia astepti sa-l pui undeva ca simti ca nu mai poti sa-l cari? Iti mai amintesti ce ai simtit cand te-ai eliberat de greutate? Cam asa se simt cei care lasa din spinarea sufletului greutati purtate ani intregi. Printr-o relatare, povestind ce li s-a intamplat, la sfarsit rasufla usurati. Rsdufla usurati chiar la propriu. Cu inspir si expir. Atat de simplu!

Acesta este inceputul unui drum de eliberare si de schimbare inspre mai bine. Pas cu pas!

Acum sa-ti povestesc ce se intampla cu alti oameni pe care-i intalnesc, si pe acestia, destul de des. Sunt oameni care doar in aparenta doresc sa isi rezolve provocarile prin care trec. Am inceput sa-i recunosc imediat. Declara ca tot ce este in afara lor le este impotriva. Ba, culmea, si ei sunt impotriva lor. Au un soi rigid de agresivitate si refuz de orice. Orice sugestie vine cu "nu se poate" din start. Am invatat de la ei ce face autobaricadarea in minciuna, fuga de sine si inchistare. Ii apreciez pentru ca-mi sunt profesorii preferati pentru antrenarea rabdarii. Insa aici sunt lasata sa fac foarte putin. Barierele sunt prea inalte. Oamenii acestia alearga prea mult pentru a fi prinsi si ajutati. Desi declara ca vor, fug prea repede de ceea ce i-ar putea ajuta. Draga cititorule, ti-am aratat, pe scurt, doua abordari extreme. Desigur ca nu sunt singurele. Intre ele sunt multe variante. Ti le-am pus fata in fata ca sa-ti dai seama catre ce vrei sa tinzi. Nicio varianta nu este "buna" sau "rea". Ci doar te costa mai mult sau mai putin din timpul tau, din energia ta, din drumul catre ce vrei sa atingi in viata pe care ti-o construiesti.

Intalnesc, online desigur, romani (mai mult romance) care traiesc in tara sau in afara granitelor. Din ce am avut eu ocazia sa interactionez, romanii par foarte diferiti in functie de locul in care traiesc. Ceea ce ma impresioneaza este ca unii dintre cei ajunsi peste hotare sunt foarte deschisi sa tina un anumit tip de legatura cu cei din tara. Mai ales in ceea ce priveste sustinerea lor in noul mediu in care traiesc. Nu am trait in strainatate, singurele mele incursiuni au fost in vacante in care totul este la superlativ asa cum este in vacanta. Dar pot sa simt si sa inteleg ca numai cei care isi castiga existenta printre conationali si straini, in afara granitelor tarii natale cunosc sentimentul de "acasa". Netraind asa ceva, invat de la oamenii care mi se adreseaza. Imi spun toti ca nu pot merge in consiliere decat in limba materna. Sunt lucruri si stari care nu pot fi exprimate decat in limba materna. Oare de ce? Matern vine de la grija si intelegerea mamei. Ei ma onoreaza sa le fiu si un pic mama pentru cele cateva ore pe care le petrecem impreuna. Aceea este conexiunea cu suflete deschise, impinse sa se descurce si in medii frumoase, ofertante dar care mai impun si distantare. Ei sunt cei mai dornici sa evolueze. Fie in tara sau in afara ei, traim vremuri in care suntem cu totii impinsi sa ne intelegem si sa ne descurcam cu ce avem mai bun in noi. Singuri sau cu ajutor, toti dintre noi care simtim ca nu mai putem sa stagnam, cautam conexiunea cu alte suflete langa care sa evoluam. Evoluam individual si crestem impreuna. Nu-i asa ca este incurajator? Draga cititorule, iti multumesc ca mi-ai ingaduit sa-ti povestesc cele de mai sus. Sper sa fi reusit sa iti starnesc curiozitatea de a incerca sa vorbesti daca ai nevoie, daca ceva te apasa sau provocari prea mari iti par de netrecut. Deocamdata ti-am povestit despre relatari, despre descarcarea poverilor, despre faptul ca tu alegi cui sa oferi floarea pretioasa a increderii tale. Fii atent, observa, alege, compara. Ti-am aratat ce fac unii care dau povara grea jos, ti-am aratat si ce altii care fug mult prea repede ca sa se mai inteaga chiar si pe ai insisi. Te voi astepta cu mare drag si ma intorc cu un alt articol peste cateva zile, cu alte teme pe care le intalnesc mai des si care sper sa te ajute si sa te inspire.

In cazul in care ceea ce ti-am impartasit mai sus te atrage, vrei sa impartasesti, ma gasesti aici. Lasa-mi un mesaj pe pagina mea:

https://www.facebook.com/rodica.stoica.coach/

Daca ai o provocare care te indeamna sa urnesti ideile, actiunea sau pur si simplu ai nevoie de un sertar in care sa-ti depui poverile, ramane cum am zis: lasa-ma sa te sprijin.

Cu mare drag pentru tine,

Rodica