Puterea impartasirii partea a 1-a

Ma bucur nespus ca ai raspuns acum atat de repede invitatiei mele incat m-am blocat cateva secunde.

Am stabilit demult aceasta intalnire pe care am tot amanat-o din motive din afara noastra.

Am pregatit atent in agenda intrebari pentru atunci cand ne vom intalni. Acum stam fata in fata si ceea ce ma fascineaza este prezenta ta tacuta, zambitoare, linistita, de care nu-mi pot dezlipi ochii. Ne cunoastem de la o conferinta tinuta anul trecut, am pastrat legatura si iata-ne iar fata in fata.

De atunci am mai vorbit numai la telefon, din cand in cand. Mi-ai raspuns de fiecare data cu amabilitate si cu surplus de amanunte la temele care ma preocupau atunci si pe care doream sa le discut cu tine.

Acum am o multime de intrebari sa-ti adresez dar, de emotie, mi-a ramas in minte una singura:

"ce faci tu atunci cand vrei sa-ti schimbi energia, sa te inveselesti, sa treci peste bariere si greutatea, inertia provocarilor?"

Poate nu este cea mai buna intrebare pentru a incepe intalnirea noastra dar este una care ma preocupa foarte mult acum, trebuie sa-mi depasesc inertia neaparat.

Sorbi incet din cafea si privesti ceasca alba cu margine aurita, coada arcuita si fina. La un moment dat ridici privirea pe langa umarul meu drept si privesti in zarea gandurilor si a amintirilor. Duci doua degete spre barbia care le ofera un loc de odihna pentru cateva secunde. Intorci privirea incetisor spre mine, o privire incarcata precum catifeaua cerului de miriade de stele si-mi spui ca lucrurile stau foarte diferit de la moment la moment. Nu ai o singura reteta speciala, fixa, ci mai multe. Uneori scrii, alteori vorbesti cu cineva, altadata asculti un material video gasit pe youtube, un material inspirational. O prima faza obligatorie cu care de fapt incepi intotdeauna este sa faci miscare, dupa care cauti ceva care sa te inspire. Cel mai adesea cauti radacina scaderii de energie si o corectezi. Lucrezi cu ea, nu lasi copleseala sa te ia prin surprindere.

Te privesc si desi ascult in continuare sunetul vorbelor, dincolo de ele este o liniste care ma convinge. Este acolo ceva care imi atenueaza emotia si in mod ciudat imi desprinde atentia de la tine. Desi vreau sa te ascult cuvant cu cuvant, ma cuprinde in jurul corpului o senzatia de parca as incepe sa plutesc. Niste curenti in jurul meu incep sa se aseze altfel si peste cateva secunde senzatia de plutire s-a oprit. Ma trezesc din nou in fata ta fara sa fi plecat undeva, de fapt. Ma trezesc cu privirea ta domoala de care s-a agatat un zambet bland. Stii ce se intampla, desigur. Inchid ochii sa pastrez senzatia pe mai departe. Este o pufoasa senzatie de bine, de liniste si pace.

Parasesc intrebarea cu schimbarea energiei si depasirea blocajelor, a inertiei, si imi doresc acum sa inteleg ce s-a intamplat intr-un fel atat de subtil. Imi spui ca ai descoperit destul de curand ca in jurul tau oamenii simt liniste si pace prin simpla lor prezenta in apropierea ta. N-ai fost dintotdeauna constienta de aceasta insusire dar acum o tatonezi cu curiozitate.

Ma intorc la agenda mea cu intrebari si recapitulez dintr-un gand cele cateva minute de cand ne-am intalnit, cum am inceput cu o intrebare care ma preocupa demult si cum am descoperit un lucru atat de special la tine, stare cu care chiar si tu inca faci cunostinta.

Insist cu privirea pe foaia agendei, desi intrebarea nu se afla acolo, si te intreb: "cum reusesti sa pastrezi calmul acesta si pe deasupra sa-l mai si impartasesti cu cei care iti stau in apropiere?"

M-a nedumerit ceea ce am simtit mai devreme si nu m-am abtinut sa nu insist.

Ochii iti stralucesc vesel si imi spui ca este o poveste mai lunga de autodescoperire care a capatat sens de putina vreme. Totul capata sens acum cand ai pus lucrurile cap la cap, toate intamplarile vietii, cele "bune" si cele "rele", aratandu-ti ca nimic nu este ce pare a fi.....

(va urma).