Puterea impartasirii partea a 2-a

Continuarea partii 1:

"Cum reusesti sa pastrezi calmul acesta si pe deasupra sa-l mai si impartasesti cu cei care iti stau in apropiere?"

Intrebarea aproape ca s-a rostit singura pentru ca pur si simplu plutea deja de putina vreme intre noi. Se instalase firesc dupa senzatia prin care trecusem. Ceea ce incercasem cu maxim un minut inainte era o senzatie care nu semana cu nimic trait de mine pana acum. Pur si simplu vocea ta care imi raspundea inca la intrebarea despre mentinerea energiei a decolat usor departe de mine si curenti turbionari lenti au inceput sa ma mangaie lent luandu-ma pe sus, mi-au dat senzatia ca plutesc fara sa ma ridic de la sol. O senzatie de liniste adanca se instalase in interiorul meu fara sa fi contribuit cu ceva la ea. Asa s-o simti imponderabilitatrea? Odata incheiat zborul, mintea mea se straduia sa isi explice si sa inteleaga clar ce se intamplase. Mai presus de asta corpul se straduia sa retina senzatia pentru a o putea reproduce altadata. Simteam deja dorul de a prelungi aceasta senzatie.

Acum, odata revenita in clipa de fata, intrebarea a intervenit firesc, fara sa trebuiasca s-o caut mult. Stiai asta. Nu era prima data cand se intampla, nu era prima data cand cel din fata ta te intreba ce se intampla.

Am ghicit dupa luminita zglobie care ti-a stralucit deodata in ochi ca urmeaza o poveste atragatoare. Din cat te stiam, povestea care urma, desi avea sa fie una speciala pentru mine, o vei relata intr-o gama foarte obisnuita. Ai marele dar de a imbraca deosebitul in obisnuit pentru a-l face accesibil celui care te asculta si pentru a-l asigura ca si el poate face lucruri speciale. Este maniera ta de a transmite ca toti oamenii care te asculta poseda insusiri deosebite, este necesar numai sa le caute si sa aiba incredere in ele.

"Autodescoperirea devine o calatorie fascinanta atunci cand pornim pe cararea ei cu bucurie si mare incredere. Ne asteapta acolo lucruri pe care nu le intelegem intotdeauna cu mintea dar ne atrag irezistibil. Simtim puternic ce anume ne cheama. Simtim cu corpul, acesta este secretul.” Ai inceput dezvaluirea de la aceasta frumoasa concluzie.

Amintindu-ti cu drag inceputul calatoriei tale, ai facut o scurta pauza amestecand putin in cafea cu atentia concentrata la ce avea sa urmeze.

“Faptul ca acum pot sa fiu linistita, sa favorizez sau sa impartasesc, cum zici tu, aceasta senzatie pe care ai incercat-o putin mai devreme este rezultatul a multi ani de tensiuni, nelinisti, cautari, framantari si chiar mari dureri”. M-ai fixat pentru exact trei secunde prin lentilele cu reflexe verzulii ale ochelarilor cu rama delicata, mov regal. Suspansul se crease.

“Fiecare avem un drum al devenirii pe care pornim de cele mai multe ori cu durere”, ai continuat, “si ajungem sa ne armonizam inaintarea cu capacitatea personala de a descoperi bucuria si binefacerile ce ne sunt presarate pe parcurs. Cu cat binecuvantam ceea ce ne intampina in fiecare moment, cu atat inaintarea curge mai lin. Am pornit cu bariere si tensiuni pe care le-am creat chiar eu si nu stiam. M-am framantat si nelinistit pentru nenorociri care nu existau decat in mintea mea si asta a creat framantari in jurul meu ca sa le vad si sa ma opresc din a-mi crea o realitate potrivnica si nemiloasa. Am cautat sursa durerilor si le-am amplificat. Am creat monstri de care ma temeam si fugeam. Cu cat fugeam mai departe ei erau din ce in ce mai aproape. Totul pana in ziua in care presiunea devenise prea mare si rabdarea mea obosise cumplit.” Te-ai oprit sa sorbi cateva picaturi din paharul de apa rece de langa ceasca de cafea. Ai inghitit linistita, cu rabdare, te-am observant cu coada ochiului cum pastrezi ochii inchisi cateva secunde si apoi ai continuat.

“In sinea mea cerusem unei puteri mai mari decat mine pe care o simt in adancul sufletului sa-mi arate ceva, orice, care sa ma ajute. Oricat ar fi fost de neverosimil sau de domeniul povestii. Nu conta. Era momentul sa aflu mai multe despre acel "ceva" pe care-l simteam deja ca vine sa ma ajute, sa ma inteleg si sa schimb ceea ce nu mai puteam continua. Am aflat cum corpul uman se naste perfect pregatit pentru experientele pe care urmeaza sa le traiasca. Mai mult decat atat, inteligenta corpului este mai mare, mai cuprinzatoare decat inteligenta mintii. Tot prin el capatam puterea sa schimbam si sa modelam realitatea, viata cu totul." Cine ar fi crezut asta? Cum asa? mi-au izbucnit gandurile ca o arteziana. In cazul acesta ceea ce credeam de neschimbat, poate fi schimbat. Uimitor! "Corpul considerat prea dens", ai continuat, "uneori o povara pe care prea des il neglijam, devine echipamentul principal pentru calatorie. Insa pentru ca un echipament sa fie functional si perfect potrivit, este necesar sa fie curat, odihnit, hranit (alimentat) corespunzator ca orice vehicul, cu combustibil de calitate, hrana, somn, bucurie, incredere, speranta. Cu acest corp perfect pregatit, cunoscandu-l bine, ne putem schimba realitatea. Da, asa cum se aude. Ne putem schimba realitatea pentru ca prin intermediul acestui corp percepem realitatea. Si cea interioara, si cea exterioara.”

Ascultandu-te, miracolul a ceea ce simtisem ramanea miracol pentru mine insa un miracol foarte palpabil si evident. Toti oamenii avem corpuri. Ceea ce traisem mai devreme mi se transmisese prin senzatii corporale. Inca staruia in mine intrebarea cum fusese posibil sa se produca ceea ce simtisem mai devreme. Mi-ai prins din zbor gandul si ai continuat. “Cunoscandu-ne, ne constientizam insusirile naturale, darurile cu care am fost inzestrati la nastere. Ceea ce ne este cel mai potrivit pentru viata. Paradoxul este ca suntem mai mult decat bine daruiti pentru stralucirea deplina aici dar alergam nemeritat catre alte daruri, pe care le vedem sau auzim despre ele la alti oameni. Exista tot atatea mari daruri cati oameni sunt pe pamant. Oamenii au descoperit o infima parte dintre ele. Asa cum le sta in obisnuinta, le-au categorisit, au declarat ca sunt speciale si numai unii oameni au norocul sa le capete daca fac anumite lucruri sau daca se nasc cu ele si astfel au intors fata tuturor celorlalte. Au intors fata spre prea putin de la marele mult care exista de fapt. Asa am descoperit ca darul meu este ca in preajma mea oamenii se calmeaza, aura lor se structureaza, se aranjeaza spre binele lor. Se produce asta la nivel subtil, fara sa fac ceva anume, singura conditie este ca eu sa fiu aliniata: gand, emotii, corp, la unison cu armonia universala". Si ai incheiat, "Este o descoperire destul de recenta, inca ma obisnuiesc cu asta”. Eram fermecata. Desi cuvintele aveau sens si mintea pana mai devreme ceruse explicatii, deodata nu-mi mai trebuia sa inteleg. Simteam beneficitatea indestulatoare a ceea ce simtisem mai devreme.

In pauza care a urmat am inceput sa savurez aroma a ceea ce tocmai rostisei. Se facuse liniste si inca integram dulceata descoperirii. Mi se parea cea mai frumoasa constientizare de o buna perioada de timp incoace. Si nu era numai constientizare. Era traire, simtire. Si imediat am vazut mai departe. Ma vedeam cum in trecut cautasem, atrasa fiind de ceea ce spuneu altii, de mirajul mult dorite de a avea claruri si daruri pretioase fara sa simt ca pot dispune de vreuna. Acum, un beculet al curiozitatii se aprinsese insistent. Bingo! Asa cum suntem unici fiecare in parte, este firesc sa fim inzestrati diferit si unic. Daca suntem diferiti si unici ce rost are sa ne comparam si sa numaram minusuri in loc sa le consideram mari plusuri, asa cum sunt cu adevarat?

Acum era randul meu sa zambesc cu voiciune. In fata mea se deschisese un miracol si se inchisese o bariera. Asa cum presimteam, facusei ca totul sa devina foarte firesc, obisnuit, un lucru lesne de atins si o noua tema de cercetat. Eram foarte incantata.

Cu sufletul tremurand de recunostinta acestei constientizari, m-am intors automat la agenda, la intrebarile care asteptau acolo cuminti dar..... mai aveau de asteptat. Nu puteam sa le introduc acum in scena aceasta. O alta intrebare s-a ivit singura. “Cum aflam care sunt darurile noastre unice si personale, cele mai potrivite sa stralucim in viata?”

S-au asternut cateva clipe de tacere. Pe fundal, o melodie delicata precum o dantela fina si veche isi unduia firul lin. Cei doi vecini de la masa alaturata s-au ridicat in tacere parca vrand sa nu deranjeze energia diafana din jur.

Luand paharul cu apa in mana, brusc ti-ai indreptat privirea spre telefonul lasat deoparte pe masa. Telefonul era tacut. Nu i se aprindea nicio luminita. M-ai privit cu intentia

sa continui, si, inainte de prima ta silaba, micutul aparat a inceput sa vibreze……

(va urma)