Puterea impartasirii partea a 4-a

Continuarea partii a 3-a:

Ne indreptam alene spre intarea in parc. In liniste. Eu savuram intensitatea cuvintelor tale. Mi se invarteau cu repeziciune in cap dar parca mai mult in suflet si calatoreau chiar si prin corp cuvinte precum “rabdare”, “intentie”, “vointa”, “recunostinta”.

Le stiam, lucrasem cu intelesul lor, practicam de exemplu recunostinta in fiecare dimineata sau….poate nu in fiecare dimineata, strict, dar stiam sau credeam ca stiu, la un anumit nivel, ce este. Cu siguranta nu simtisem in toata practica mea ceea ce simteam acum. Un tremur usor, o vibratie aparte in mijlocul pieptului. Era o senzatie pe care de abia acum imi aminteam ca n-o mai simtisem de pe vremea copilariei cand primeam un cadou mult asteptat sau cand reuseam sa fac singura ceva pentru care ma straduisem foarte mult. De exemplu ca atunci cand construiam din cutii si sfoara un lift pentru papusi, agatat de sarma de rufe din curtea casei in care am copilarit. O adevarata opera de arta cum mi se paruse atunci, pentru care lucrasem timp de cateva zile la rand cu multa concentrare. Ce frumoase amintiri….

Asa si acum, descopeream un munte sau un ocean de lucruri la indemana de schimbat, de inteles, de perfectionat. Faptul ca mi-ai aratat lucruri din ce in ce mai ignorate in prezent ca fiind mari daruri, era pentru mine o poarta spre miracol.

Am intrat in parc. In fata noastra se deschidea o minune de verde crud care tinea isonul bogatiei unei palete de culori ale unui maestru in pictura, imaginar. Acesta isi revarsase cu generozitate geniul in decorarea parcului. Am ramas amandoua cateva secunde facand eforturi sa imbratisam cu privirea explozia de frumusete ametitoare.

Dupa ce mi-am revenit din surpriza si incantare am intors privirea si te-am surprins asteptandu-ma. Era momentul in care imi asteptai atentia pentru urmatoarea parte a conversatiei. “ Incotro te atrage sa mergem?”, te-am auzit spunand. In fata noastra se deschidea o alee larga din care porneau de-o parte si de alta doua alei mai inguste, circulare, una spre stanga, cealalta spre dreapta. Erau trei variante sa inaintam: stanga, inainte si dreapta. Nu ma gandeam ca trebuie neaparat sa aleg eu o directie anume. In general, in astfel de situatii, ma luam dupa cel sau cea cu care maergeam la plimbare. Mi-era indifferent in ce directie mergeam. Daca eram impreuna si conversatia placuta, alegerea directiei, cel putin din partea mea, era cel mai putin importanta. Aici, in acest parc, ma atragea oricum totul si in acel moment nu m-as fi gandit ca trebuie sa aleg altceva decat “acolo unde ne conduc pasii, pur si simplu”. Am asteptat cateva secunde sa ma obisnuiesc cu intrebarea si apoi sa aleg. Simteam sa aleg cu sufletul insa acesta ezita. In fata acestei surprinzatoare frumuseti nici el nu mai reusea sa se decida. Sau nu eram obisnuita sa aleg in acest gen de imprejurare?

Mi-am zis in sinea mea: “ Bun, mi se cere sa aleg, inseamna ca trebuie sa aleg. Ce poate fi atat de greu? Orice as alege o sa aiba un rezultat extraordinar pentru ca aici este cu adevarat extraordinar si nu am cum sa gresesc”.

“Spre dreapta” am spus eu repede, incercand sa nu lungesc prea mult momentul care, iata, imi adusese in atentie ca este un lucru pe care nu-l fac des. Nici nu realizasem asta inainte. “Bine, deci mergem pe aici”, ai spus tu inaintand pe aleea ingusta din dreapta. Trecand printre doua tufe de forsythia inalte si de un galben intens, la picioare ni s-a asternut o mare multicolora de lalele, zambile, narcise. O feerie! Oare de ce primavara ne taie la propriu rasuflarea cu frumusetea ei? Pentru ca vine dupa pauza de culoare din iarna mohorata si gri?

Dar gandurile mele si intrebarile legate de culorile naturii,ganduri care incepusera ca zburde printre flori s-au intors repede acasa cand ti-am auzit vocea:

“Iata un dar extraordinar pe care il ai si probabil nici nu ti-ai dat seama pana acum ca ar putea fi nici dar, nici extraordinar: a alege. Pur si simplu a alege.”

Marturisesc ca-mi fugise imediat gandul (era automatism, sau ce?) ca nu avem prea multe de ales in viata: nici locul in care ne nastem, nici parintii, nici rudele, si mai ales felul in care se poarta ceilalti cu noi sau marile evenimente importante.

Era deja stiut ca-mi ghicesti gandul asa ca nici nu m-a mai surprins ca am primit raspunsul exact la avalansa de intrebari din gandurile care tocmai trecusera.

“Probabil ca acum te gandesti ca nu poti alege multe in viata, incepand cu familia in care te nasti, locul, imprejurarile. Apoi probabil ca ti se pare ca nu-ti alegi conditiile in care curge viata ta, ca nu ai multe aspecte pe care le poti alege sau schimba. Poate are sa te surprinda dar exista o perioada inainte de nasterea ta in care ti-ai ales chiar cu mare atentie exact familia plus conditiile pentru ceea ce doresti sa faci in viata pentru care esti pe cale s-o incepi. Dar asta este o alta poveste. Hai acum sa ne intoarcem la alegeri. Sa nu pierdem din vedere importanta acesteia.”.

Pentru cateva secunde am fost debusolata de ceea ce auzeam, mi se parea neverosimil sa-mi aleg inainte de nastere viata dar am alungat repede gandurile si uimirea. Era o forta care ma extragea din iuresul gandurilorsi ma aduna sa ma concentrez pe ceea ce discutam acum. Darul de a face alegeri.

“Da, poate ai nevoie sa te gandesti in contrast, sau sa simti, sau sa auzi, sau oricum ti se pare relevant tie, inchipuie-ti cum ar fi viata ta fara sa poti face nicio alegere. Sa nu spui “da”, sa nu spui niciodata “nu”, sa nu spui niciodata “doresc, mi-ar placea, vreau”, sa nu ai nicio intentie, sa nu faci nicio actiune care sa corecteze, armonizeze ceva. Probabil nici n-ar fi posibila o asemenea viata. Si nu includem aici pe cei care sunt sustinuti sa respire, sa traiasca cu ajutorul iubitor si deosebit de atent al celor din jur. Si nici pe cei care nu se bucura de iubire si atentie dar totusi se lupta pentru viata lor lipsita de capacitatea de a avea puterea sa aleaga. Acestia si-au ales lectii importante de viata pentru ei si cei din jur. Aceste lectii sunt de mare greutate spirituala si sunt ale spiritelor evoluate. Este alta poveste, pentru altadata. Vorbim acum si aici despre cei care au dar nu-si folosesc la intreaga capacitate benefica lor puterea de a alege.

Iata! Un exemplu extrem de simplu: te trezesti dimineata si….? Ai mai multe variante: te simti binecuvantat pentru ca esti sanatos, familia sanatoasa, un job, o sursa de trai, un adapost deasupra capului, oameni imprejur care iti asigura servicii (apa, caldura, aprovizionare cu alimente si bunuri, etc) sau… te vaiti de multe, multe lucruri care zici ca nu-ti plac. Daca ar disparea brusc tot ceea ce nu-ti place cum ar fi? Brusc, gol! Pentru ca nu ai ales sa pui ceva bun in loc. Nu-i mai simplu si direct sa vezi cum poti din start sa imbunatatesti ceea ce ai deja? Asta inseamna sa faci o schimbare (tot o alegere) a modului cum percepi ceea ce este in jur. Dar de tine si de interiorul tau tine asta. Este tot o alegere sa iti muti atentia din exteriorul pe care nu-l poti schimba in interiorul care are exact lentila potrivita sa privesti prin ea si sa vezi totul altfel. Prin situatii ca in acest exemplu treci zilnic de zeci de ori.

Prin alegere iti poti schimba dispozitia, modul in care te imnfluenteaza oamenii din jur, modul in care-ti vorbesti, firul pe care-l urmaresti cand cauti ceva, cum folosesti potentiometrul starilor tale emotionale, fricile, angoasele, bucuria, atasamentele… nu cred ca exista ceva ce nu poti schimba la tine prin alegere. Nu-I asa ca este un mare, imens dar? Dar trebuie totusi sa-ti spun ca alegerea este marea prietena a acceptarii si a cumpatarii. Fara acceptare si cumpatare alegerile te pot foarte bine destabiliza. In toate este nevoie de cumpatare. De aceea cumpatarea, acel echilibru de bun simt este necesar in orice domeniu de viata. Si el, tot o alegere.”

Stiam ca fac elegeri, era de la sine inteles, cum asa? Dar nu ma gandisem niciodata ca pot face atat de multe alegeri, nici nu ma gandisem ca exista pur si simplu. Simteam ca am nevoie sa intru intr-o scoala care sa ma invete sa fac elegeri, sa iau decizii. Mi se parea ca acest lucru ar fi trebuit sa-l invat in scoala primara, exact atunci cand toate ne erau impuse si nu alegeam noi mai nimic. Sa avem un dar atat de important sis a nu invatam la propriu sa-l folosim mi se parea acum o mare pierdere. Cum sa avem o viata plina, sa stralucim si sa zburam spre idealuri cat mai inalte daca nu stim sa alegem nici idealurile, nici drumul pana acolo? Mi se invarteau o multime de intrebari prin cap si o furtuna de emotii ma cuprinsese intelegand cata vreme am irosit incadrandu-ma in tipare artificiale crezand ca asa sunt eu. Era ca si cand as fi un pepene frumos, sferic crescut intr-o cutie de lemn cubica (am vazut poze cu grozavia aceasta si m-am ingrozit). Pepenii erau crescuti asa ca sa poata fi stivuiti mai bine. Oare nu suntem si noi, oamenii, modelati special? Vreau sa cred ca nu. Vreau sa cred ca mai avem portite de scapare.

Cum altcumva, exact ca si pana acum, a venit firesc si intrebarea:

“Cum invatam sa facem alegerile potrivite pentru o viata implinita si in care sa stralucim cat de mult putem?”

Tocmai ne oprisem in dreptul unei tufe de trandafiri. Frunzulite mici verde crud si visiniu inchis stralucitor se ivisera pe tulpinile groase, tepoase. Era acolo protectia solida a plantei care traia de ani buni, care-si ingrijea cu atentie noii lastari in devenire. Era o metafora excelenta pentru protectie si dezvoltare, pentru dainuire. Asta mi-a venit mie in minte. Dar am vazut ca admirai aceiasi trandafiri, trandafiri care se trezeau incet din pregatirea unei noi explozii de culoare pentru vara care urma.

Raze de soare se jucau printre ramurile inflorite si zumzet de albine harnice se imprastia odata cu parfumul diafan. “Doamne ce frumusete!”nu ma puteam opri din admirat.

Cu o privire, m-ai invitat sa mergem mai departe….

(va urma)