Reusita vine prin lucruri mici facute ritmic, cu perseverenta

Am sa povestesc mai jos cea mai recenta reusita a mea si ce am invatat pe drumul parcurs pana aici.

Ieri am luat permisul de conducere - adica - am fost admisa la proba practica a examenului pentru obtinerea carnetului de conducere.

Pana aici totul este destul de banal dar...

- am "35" de ani, cifre care in actele mele se incapataneaza sa apara scrise in ordinea inversa ....hahahaha! am fost felicitata pentru curaj...(in mintea mea imi spuneam: "aoleu! chiar asa rau o fi pe sosea? Ma felicita de parca am plecat la razboi...curaj au eroii... :) ")

- am inceput pregatirea acum un an si jumatate, am picat 6 examene de traseu, am dat examenul teoretic de doua ori deoarece mi-a expirat scoala ....asa este procedura....;

- examenul de ieri a fost examenul cu numarul 7 (cifra cu noroc, ce-i drept), am auzit ca se ajunge la cifre si mai avansate....DAR.....de aici am invatat .....

Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o din toate acestea este ca exercitiul si tenacitatea, rabdarea si daruirea fac parte din reusita, de fapt cred ca sunt reusita in sine. Unii fac asta mai repede si mai bine dar la mine a fost asa....

- 80-90 sedinte de practica in toate anotimpurile;

- analiza fiecarui examen: ce am invatat pana in acel moment, ce mai am de invatat si desi de fiecare data ma simteam rau cu nereusita mea care aveam impresia ca se extinde asupra tuturor ariilor vietii, imi reveneam si.... iar de la capat...alte ore in trafic, alti bani investiti, mai mult efort, etc;

- dupa al 6-lea examen picat am luat o decizie radicala: am schimbat scoala, instructorul, locatia examenului, tot! Mi se spusese sa fac schimbarea mai devreme dar acela a fost momentul meu de cotitura cel mai potrivit.

Deranjandu-ma ca ma tin eu pe loc si stagnez, am facut schimbarea radicala care m-a dus la a invata altfel, cu instructori noi, alt traseu, alta metoda, alta masina, totul luat de la capat.

Am pastrat ceea ce acumulasem corect, m-am recalibrat si am perseverat cu calm si increderea in continua crestere.

Instructorii noi mi-au facut un mare bine ca mi-au apasat pe pedela de acceleratie a invatarii.

Unul din ei s-a enervat din cauza mea (imi cer iertare!!!) pana la ultima sedinta, m-a admonestat moderat dar hotarat, numai bine atat cat sa imi corectez greselile pe care le faceam. S-a aratat interesat si sincer dedicat reusitei mele. Mi-a aratat si a insistat pe toate amanuntele, pana la cele mai mici detalii: fiecare marcaj de pe traseu, inclusiv cele abia vizibile, fiecare indicator, fiecare intersectie, strada, straduta, potecuta pe care o parcurgeam. Mi-a desenat si am discutat in amanunt schemele unor zone atipice, intersectii mai complicate. M-a avertizat in diverse locuri de greselile colegilor mei de scoala care dadusera examene inaintea mea. Am avut tot concursul si-i multumesc cu mare recunostinta.

Din asta am invatat ceva foarte important pentru viata: atentia, rabdarea si dedicarea (timp, energie) pentru obiectivul propus sunt cheia si treptele spre reusita.

Si mai este ceva: foarte importanti sunt mentorii, oamenii care te insotesc in proces.

Partenerului meu de viata ii datorez increderea si sustinerea in clipele de tristete si dezamagire, cand oftam din greu crezand ca asta nu este pentru mine, pentru ajutorul din poligon si multele incurajari si sfaturi pe care din pacate nu le-am urmat intocmai si de aceea am prelungit drumul pana la reusita.

Tuturor celor 5 instructori cu care am parcurs acest drum le multumesc pentru ceea ce am invatat de la ei. Am invatat mult despre mine: ce pot si ce nu pot sa fac. Apoi cum sa reusesc sa fac ceea ce credeam ca nu pot.

Dar partea cea mai interesanta s-a petrecut in timpul examenului: pentru inceput am fost martora in examinarea unei fete tinere, minunate, dar care era stapanita de niste emotii prea mari pentru ea. Nu precizez rezultatul examenului, nu are importanta, i-am spus numai ca o pot ajuta sa-si gestioneze emotiile daca ea considera ca doreste sa primeasca sprijinul meu.

Dl politist a auzit oferta mea. Apoi eu si tanara adomnisoara am schimbat rolurile (examinat-martor), si mi-am dat si eu examenul. Vazandu-ma cum conduc in conditii de examen dl politist a apreciat ca am avut prestatia cea mai buna pe ziua respectiva in grupa examinatilor dumnealui.

La final m-a indemnat daca am posibilitatea si vreau sa ma implic, sa lucrez cu candidatii care au mari emotii si care doresc sa-si gestioneze emotiile in folosul lor.

"Bingo!" zic. "Iata ca la asta nu m-am gandit." O nisa tare interesanta si atractiva pentru mine ca si consilier de dezvoltare personala, coach mai ales ca tocmai ce am surmontat aceasta stare pe care eu insami am avut-o.

Deja directorii celor doua scoli in care m-am pregatit sunt interesati de colaborare. Este un plus pentru ei si pentru mine sa diversificam oferta si mai ales un castig solid pentru viitorii candidati.

Adevarul este ca aceste mari emotii apar in multe situatii de viata, nu numai la un examen ca acesta.

Important este sa facem ceva potrivit ca sa depasim barierele din noi care ne limiteaza drastic performantele.

Cum? Ne antrenam si pregatim reusita ca in sport, de exemplu. Pas cu pas.

Cu drag si intelegere pentru emotiile tuturor candidatilor in orice fel de examen!

Rodica

P.S. Poza imi e draga deoarece este singura poza pe care mi-am facut-o, intamplator , asteptand masina de scoala in timpul cursurilor. Acum aceasta poza imi este foarte pretioasa, imi aduce aminte de mine cea de atunci, de acum doua saptamani, muncind sa obtin ceea ce-mi doream. Si-mi amintesc si starea buna si increderea care erau in crestere.

Nu mi-a venit atunci ideea sa-mi fac un selfie cu masina, desi a fost visul meu sa conduc acea marca...si cu acea culoare....hahahaha!!! argument profund feminin (nu motor, nu putere, nu caracteristici tehnice, ci ...CULOARE!).

Inca o data, cu empatie si intelegere, pentru toti cei cu emotii puternice. Suntem oameni si exact emotiile ne fac sa progresam.