Valoarea ta consta in "Ceea ce esti"nu numai in "Ceea ce stii"
- Rodica Stoica
- 10 apr. 2018
- 2 min de citit
Mi-au trebuit ceva vreme si cautari sa-mi dau seama mai exact ce m-ar putea departaja de persoanele care fac aproximativ acelasi lucru ca si mine, deoarece identici nu putem fi pana la urma. Ne putem cel mult asemana, pe ici pe colo, dar nu vom fi niciodata identici si nici nu vom putea face lucrurile unii precum ceilalti.

Dar pe mine nu asemanarile m-au chemat la cautari ci exact deosebirile. Ce am eu deosebit si cum pot sa fac acest lucru "al meu" si "din energia mea" sa functioneze cat mai bine pentru clientii mei astfel incat sa raspunda nevoilor lor.
Mi-am dat seama cat se poate de repede ca nu informatiile sunt cele mai pretioase daruri (pentru asta exista foarte darnicul Google care ne serveste pe toti) deci nu te informatii este vorba.
Atunci despre ce?
Este vorba despre ceea ce am eu si nu mai are nimeni, asa cum toti ceilalti au fiecare cate ceva ce nu pot avea eu niciodata (reciproca este valabila).
Si este vorba despre CEEA CE SUNT EU. Da! Este simplu, din aceasta fac parte:
> personalitatea mea,
> energia mea,
> povestea mea personala,
> valorile si credintele mele,
> vocea mea,
> prezenta fizica personala.
Toate acestea nu pot modificate de nimeni altcineva decat de mine, nu pot fi copiate in totalitate, nu pot fi implinite la intregul lor potential decat tot de mine.

Caracteristica actuala este ca oamenii doresc sa interactioneze cu oameni. Cu oameni pe care sa-i recunoasca dupa aceste daruri personale.
Intr-o lume tehnologizata in care pentru aproape orice nevoie s-a inventat o aplicatie, selectarea energiei umane cu care doresti sa interactionezi este deja mult rafinata.
Daca tot au de ales, oamenii aleg foarte repede din oferta care le apare in fata pe baza caracteristicilor de mai sus, in functie de cum rezoneaza cu cei care ofera servicii, produse, informatii.
Fiecare din noi suntem un brand. Unul mai bine sau mai slab valorizat, dupa dorinta.
Dar in ochii celorlalti ceea ce ne distinge este CEEA CE SUNTEM inaintea lui CEEA CE STIM.

Cu drag,
Rodica
コメント